Мова освітнього процесу в Комишівській ЗОШ молдовська та українська

        Deziluzii ...

E straşnic viscolul afară

Să lupt cu el nu îndrăznesc,

Dar el nu poate să mă doară,

Ca viscolul cel sufletesc.

      E straşnic viscolul acuma

      Pentru un om nepregătit,

      Dar mai puternică e bruma

      Ce între noi s-a răspîndit.

Va trece viscolul de-afară

Cu toate că-i de neînvins

În orice caz de primăvară

Neapărat va fi respins.

      Dar sufletul... a cîta oară?

      Aş vrea să-l încălzesc un pic

      Dar înzadar. Nici primăvara

      Nu-mi poate ajuta nimic.

                                         Grosu Victor

                                             Clasa 11


                                                        Primăverii

Din nou mă-ntorc la tine, zeiţă-a fericirii,

Fiindcă tot mai clar te simt la noi venind,

Fiindcă eşti numită şi soarele iubirii,

Fiindcă raza-ţi caldă o contemplăm iubind.

 

Din nou mă-ntorc la tine, început de viţă,

Admir a ta blîndeţe, suspin la al tău chin.

Curînd în jur v-apare o mare de verdeaţă

Din suflet va dispare o urmă de venin.

 

Din nou frumoasa-i viaţa şi-o fragedă iubire

Va prinde la putere sub soarele-ţi divin

Şi veşnic exista-vei cu sfînta ta menire

De-aduce bunătate în sufletul păgîn.

 

 

                                                                         Grosu Victor

                                                                         Clasa 11

Dedicată insectelor cuprinse în plenul sticlei de la geam...

Pe drept cuvînt, eu vă compătimesc

Firi componente-a lumii insectare,

Văzîndu-vă căznirea, mă gîndesc

De ce v-aflaţi în veşnică mişcare?

 

Sau voi, naivi, mai credeţi înzadar

Că-ntîmplător veţi mai găsi salvare?

Dar în realitate sînteţi doar

Nenorociţi ajunşi la disperare.

 

Şi vreau să cred că mi-i indiferent

Nu mă întreb, vor fi salvaţi ei oare?

Ei vor muri luptînd independent

Deaceea soarta lor acum mă doare.

 

                                                       Grosu Victor

                                                             Clasa 11

 

 

 

Mama mea

Scumpă eşti, dragă măicuţă,

Mie-mi eşti cea mai drăguţă

Cu zîmbet pe buzişoare

Ca floarea de lăcrimioare.

 

Mi-i drag, mamă, ochii tăi,

Dragostea o văd în ei

Strălucesc ca lacrima,

Îmbătrînesc ca patima.

 

Cucuşor de pe poiană,

Tu nu ştii ce-nseamnă mamă.

Ea de bine îţi vorbeşte

Şi cu drag ea te iubeşte.

 

Iar acum vreau să mă-nchin,

Mamă, pînă la pămînt.

Îţi mulţumesc frumos de toate,

Îţi doresc zile curate.                                        

                                    Brînza Ghenadie

                                       Clasa 11


                                                                                            Toamna

Pomii plîng amarnic iară,

Frunza cade pe poiană,

Cerul se îmbracă-n nori,

Pleacă cîrduri de cocori.

 

Rîndunica-şi lasă cuibul

Şi zboară pe sus ca vîntul,

Îşi învaţă puii ei

Ca să plece iar cu ei.

 

Vine ploaia şi furtuna,

Vine gerul, bată-l vina,

Soarele mai rar se-arată,

Frunzele vorbesc în şoaptă.

                                                                                    Brînza Ghenadie

                                                                                    Clasa 11

 

 Paradisul restabilit

Ce-i frumoasă-acum planeta!

E ca o perlă ce revarsă străluciri!

În vastul univers sclipirile reflectă

Ale  noului pămînt divinele schimbări.

Acum aerul e pur şi curat,

Acum ozonul nu mai este găurit,

Acum rîurile sînt ca din cristal

Şi ploiţile sînt fără de acid.

Grădinile verzi, cu mii de flori,

Nuanţe de culori aprinse se revarsă,

Sub cerul cald senin uluitor!

Acum oamenii sînt chipeşi şi frumoşi,

Copiii sînt cuminţi şi fericiţi

Ca o familie ei toţi muncesc voioşi

Şi sînt în totul înţelepţi şi iscusiţi.

Acum cunoştinţa-i adorată

De mii de inimi blînde şi umile,

Şi Dumnezeu prin ei şi-arată slava

Ce decurge din marea lui iubire.

                                    Gavrilova Viola

                                           Clasa 9

 

Limba noastră

Limba noastră-i cea mai scumpă

Dintre toate cîte sînt

Ea ne-nvaţă ca o mamă

Cum e viaţa pe pămînt

 

Limba noastră – grai domnesc

Pe meleag moldovenesc,

O comoară care sună

Peste deal, peste colină

 

Limba noastră strămoşească

Mă închin celor ce-ntîi

Au vorbit în limba asta

Din zori pînă la chindii.

                     Popa Vladislav

                           Clasa 10

          La scăldat

Stuful verde, răcoros,

 

Apa caldă, srăvezie,

 

Ne cheamă cu glas duios,

 

Să ne facem răcorire.

 

 

 

Ne pofteşte-n a ei braţe

 

Şi ne ţine cu dulceaţă.

 

Soarele luceşte tare,

 

Suflă foc din buzişoare.

 

 

 

Mama se arată-n zare

 

Şi ne cheamă la mîncare

 

Ochii ei ca şi seninul

 

Ne adoarme ca şi vinul.

 

                           Popa Vladislav

 

                                   Clasa 10 

Календар свят і подій. Листівки, вітання та побажання
счетчик посещений

вологість:

тиск:

вітер:

http://www.airo.com.ua/